VEDETA LUNII FEBRUARIE – GHIOCELUL

Odată cu topirea zăpezii îşi fac apariţia ghiceii, gingaşe flori albe din familia Amaryllidaceae. Grădina Botanică “D. Brandza” adăposteşte în peluzele sale, trei specii de ghiocei: Galanthus plicatus, Galanthus elwesii şi Galanthus nivalis.

Ca răspândire, în România, specia Galanthus nivalis este frecventă în toate regiunile ţării, mai puţin în Dobrogea, din zona de stepă, până în etajul alpin, prin păduri, poieni, pajişti, în timp ce celelalte specii sunt întâlnite doar în Dobrogea prin păduri.

Floarea ghiocelului este alcătuită din 6 tepale albe (echivalentul petalelor) dispuse pe două rânduri. Speciile se pot deosebi între ele datorită unor macule (pete) dispuse pe tepalele de pe cercul intern. Astfel, specia G. elwesii prezintă două pete verzi, dispuse la baza şi în vârful tepalelor interne. G. nivalis are doar o pată la vârful tepalelor ce poate avea forma literei “U” sau “V”.

Specia G. plicatus este ușor de recunoscut datorită frunzele sale replicate, adică cu marginea îndoită spre spate.

Pentru că aceste plante bulboase sunt foarte decorative în grădini şi parcuri, adesea sunt colectate, existând pericolul extinctiei există pericolul extincţiei. De aceea, la nivel internaţional, toate speciile sunt incluse în Anexa II a CITES, conform căreia, comercializarea lor este necesar să fie monitorizată şi supusă unor regulamente pentru a se asigura că populaţiile sălbatice nu sunt în pericol. De asemenea, conform IUCN Red List, aceste specii au statut de Near Threatened (aproape ameninţate), existând o serie de factori ce le ameninţă populaţiile. În România, ghioceii se află pe Lista Roşie, necesitând protecţie.

Așadar nu cumpărați ghiocei de la vânzătorii ambulanți!!!