Istoric

Grădina Botanică din Bucureşti a fost înfiinţată ca instituţie în anul 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie, de către doctorul Carol Davila. Decretul de înființare a fost semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 5 noiembrie. La acea dată, Grădina Botanica ocupa o suprafaţă relativ mică (7 ha) și era localizată în partea stângă a Şoselei Cotroceni. Amenajarea adecvată a acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea priceputului botanist Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii.

Începând cu anul 1866 conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, personalitate marcantă a botanicii Româneşti, care a contribuit substanţial la dezvoltarea ei ulterioară, atât prin îmbogăţirea colecţiilor şi stimularea relaţiilor de schimb cu grădinile botanice din alte ţări Europene, cât şi prin publicarea primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber şi în serele grădinii.

În anul 1874 Grădina Botanică a fost mutată de pe vechiul amplasament în centrul oraşului, pe terenurile palatului Vasile Şuţu situate în faţa Universităţii. În acelaşi an, instituţia a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi având la conducere pe remarcabilul profesor dr. Dimitrie Brandza. Condiţiile improprii dezvoltării unei grădinii botanice l-au determinat pe marele botanist să întreprindă numeroase demersuri pentru a obţine un teren adecvat reamenajării acestei instituţii, în conformitate cu misiunea pe care trebuia să şi-o îndeplinească. În anul 1884 acţiunile sale au fost încununate de succes, alocându-se în baza decretului nr. 659 din 28 Februarie terenul şi fondurile necesare. Amenajarea noilor spaţii, care corespund amplasamentului actual al Grădinii Botanice, a presupus construirea şi popularea primelor sere (utilizând modelul serelor Grădinii Botanice din Liège), construirea Institutului Botanic în care au funcţionat, până la bombardamentul din 4 Aprilie 1944, disciplinele de Biologie vegetală, Herbarul şi Muzeul Botanic, ca şi efectuarea principalelor plantaţii de arbori şi arbuşti.

Trecerea Grădinii Botanice, în anul 1932, sub administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, a condus la înstrăinarea sa, pentru un timp, de la rosturile şi menirea ei firească. Cel de-al doilea război mondial i-a adus de asemenea pagube substanţiale, afectând puternic clădirile existente, colecţiile de plante, spaţiile exterioare şi implicit desfăşurarea activităţilor didactice şi ştiinţifice.

Situaţia Grădinii Botanice s-a schimbat însă radical începând cu anul 1954, când a trecut din nou sub conducerea Universităţii din Bucureşti, poziţie pe care şi-o menţine şi în prezent. În acest sens, procesul de revigorare a fost marcat de construcţia unui complex de sere de producţie, destinat să asigure materialul vegetal necesar sectoarelor exterioare, de construcţia noului Institut Botanic (1960), în care funcţionează în prezent disciplinele Botanice, Microbiologia şi Genetica, precum şi Herbarul General (secţia de plante superioare), de construcţia complexului de sere de expoziţie (1973-1976) cu o suprafaţă de peste 2500 mp şi de inaugurarea în anul 1978 a noului Muzeu Botanic, amenajat pe baze ecologice.

În perioada 2008-2014 complexul de sere al Grădinii Botanice a beneficiat de unele lucrări de reabilitare realizate atât cu fonduri bugetare, cât și cu sprijinul Biroului pentru Contribuție Elvețiană (Fondul Elvețian de Contrapartidă) și al Alpha Bank.

În anul 1994, o dată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică a Universității din Buucrești primeşte numele profesorului dr. Dimitrie Brandza, cel care s-a străduit atât de mult să o refacă pe amplasamentul său actual.

Așezare și cadru geografic

Beneficiind de o suprafață de 18,2 ha, localizată în partea vestică a orașului (latitudine nordică 44°24′, longitudine estică 26°06′), pe malul drept al Damboviței, Grădina Botanică „D. Brandza” se situează la altitudine mică (73-87 m s.n.m.) și reflectă caracteristicile reliefului specific regiunii de câmpie.

Terenul prezintă, în general, un sol de aluviune cu o grosime ce variază între 60-25 cm. Clima este de tip temperat continental, cu ușoare nuanțe excesive, caracteristică de altfel Câmpiei Române. Media anuală a precipitațiilor este de 607 mm/mp, iar temperatura medie anuală (60 ani) este de 11,4°C. Cât privește dinamica generală a atmosferei, dominante sunt masele de aer de origine polar-maritimă și continentală (60,3%), urmate de cele de origine tropical-maritimă și tropical-continentală (15,8%). Radiația solară globală evaluată la 125,390 cal/mp pe suprafață orizontală, atinge valori maxime în lunile Iulie-August și înregistrează valori minime în luna Decembrie.