Organizare

Gradina Botanica din Bucuresti este organizata pe sectoare: unele sunt amplasate in aer liber, fiind populate cu plante anuale sau perene, rezistente la conditiile iernilor de campie, altele sunt amplasate in spatii acoperite in care plantele vii sau conservate in diverse moduri sunt protejate cu grija.

  • Sectoare Exterioare

  • Sectoare Interioare

  • Muzeul Botanic


SECTOARE EXTERIOARE

SECTORUL DECORATIV

Grădina este considerată o operă de artă ce imită natura folosindu-se de mijloacele naturii (Kant). Ea este concepută pentra fi un obiect estetic, unde imaginația omului se joacă cu formele, texturile și culorile.

Amenajat în imediata vecinătate a intrării, sectorul decorativ încearcă să convingă vizitatorul de importanța estetică a grădinii. Sunt cultivate aici plante anuale și perene, arbori și arbuști, liane, decorative prin frunze, flori și fructe. Astfel spațiul grupează aproximativ 500 specii şi soiuri de plante care asigură un decor deosebit tot timpul anului. Fiecare plantă are propria personalitate ce poate afecta stilul zonei unde este plantată. Formele și dimensiunilor puse în evidență prin culorile, texturile și parfumurile  florilor şi frunzelor, durata de viață, perioada de înflorire, forma de creştere  sunt caracteristici ce imprimă acestă personalitate, jucând astfel un rol important în estetica grădinii.

Dintre speciile erbacee decorative prin flori se remarcă lalelele (Tulipa spp.), bujorii (Paeonia spp.), crinii (Lilium spp., Hosta spp.), dar şi cafeluţele (Lupinus spp.), căldăruşele (Aquilegia spp.), daliile (Dahlia spp.), garofiţele (Dianthus spp.), crăiţele (Tagetes patula, Tagetes erecta), cârciumăresele (Zinnia elegans).

Tot aici pot fi admiraţi numeroşi arbuşti, dintre care unii sunt foarte rar întâlniţi prin parcurile din România: alunul American cu ramuri torsionate (Corylus americana), Chimonanthus praecox care înfloreşte adesea încă din luna decembrie, Callicarpa japonica cu fructe mărunte de culoare lila, liliacul indian (Lagerstroemia indica), specie care înfloreşte în a doua parte a verii, când alţi arbuşti sunt deja cu fructe.

Dintre arborii remarcabili cultivaţi în sectorul decorativ amintim cedrii (Cedrus atlantica, C. deodara), arborele pagodelor (Ginkgo biloba), magnoliile (Magnolia denudata, M. stellata, M.liliiflora etc.), arborele cu lalele (Liriodendron tulipifera), arborele de mătase (Albizzia julibrissin), arborele pawpaw (Asimina triloba). Mulţi dintre aceşti arbori au fost cultivaţi cu peste 60 de ani în urmă, la înfiinţarea sectorului. Lianele sunt reprezentate de caprifoi (Lonicera japonica), glicină (Wisteria sinensis), Akebia quinata, Pueraria triloba, Campsis radicans (luleaua turcului).

SECTORUL PLANTE RARE 

În prezent se estimează că pe planeta noastră sunt circa 391000 specii de plante vasculare. Dintre acestea, 369000 sunt plante cu flori, iar restul sunt ferigi şi gimnosperme. În conformitate cu criteriile IUCN, 21% din speciile de plante cunoscute la nivel global sunt ameninţate cu dispariţia. Printre factorii care determină reducerea efectivelor populaţiilor de plante de rare se numără: intensificarea agriculturiii, exploatarea resurselor biologice, intensificarea urbanizării, modificarea ecosistemelor, procesul de invazie a speciilor de plante şi animale, modificările climatice, poluarea. Una dintre cele mai cunoscute plante, ameninţate cu dispariţia la nivel global, este Rafflesia arnoldii R.Br., specie parazită care trăieşte în pădurile tropicale din Sumatra.

În ţara noastră, conform Cărţii Roşii a Plantelor Vasculare din România (Dihoru & Negrean 2009) există 3795 de specii şi subspecii de plante vasculare. Dintre acestea, aproape o treime sunt specii de plante rare, care se află în diferite stadii de periclitare. Printre ele se numără şi cele circa 100 de specii endemice si subendemice pentru ţara noastră. Amintim din această categorie câteva: Dianthus callizonus Schott & Kotschy, Centaurea jankae D.Brândză Brândză, Centaurea pontica Prodan & Nyár., Moehringia jankae Griseb. ex Janka, Campanula romanica Savul., Salvia transsylvanica (Schur ex Griseb. & Schenk) Schur.

Grădinilor botanice le revine un rol semnificativ în cunoaşterea şi conservarea biodiversităţii, precum şi în educaţia publicului larg în spiritul protejării tuturor componentelor naturii. În acest context, sectorul Plante rare este implicat semnificativ în conservarea ex situ, un obiectiv fundamental fiind menţinerea şi perpetuarea unor specii autohtone cu statut de plante rare, ameninţate sau vulnerabile. Astfel, sectorul cuprinde taxoni din flora spontană a României, în special din Dobrogea şi sudul Munteniei, care s-au aclimatizat la condiţiile climatice ale grădinii: Galanthus plicatus M.Bieb. (ghiocei), Ruscus aculeatus L. (ghimpe), Doronicum orientale Hoffm., Ecballium elaterium (L.) A.Rich. (plesnitoare), Iris brandzae Prod., Salvia transsylvanica (Schur ex Griseb. & Schenk) Schur, Astragalus cornutus (Pall.) Kuntze, Paeonia tenuifolia L. (bujor de stepă), Adonis vernalis L. (ruscuţă de primăvară), Dianthus giganteiformis subsp. kladovanus (O.Deg.) Soó, Klasea bulgarica (Acht. & Stoj.) J.Holub, Taxus baccata L. (tisă) şi altele.

 

SECTORUL PLANTE MEDITERANEENE 

Regiunea mediteraneană se întinde de la Oceanul Atlantic până la Marea Caspică cuprinzând Portugalia, Spania, Marocul, nordul Algeriei și al Tunisiei, sudul Franței, Italia, Grecia, Bulgaria,partea vestică și sudică a Turciei, Siriei, Egiptul de Nord, Libanul și Libia. Această regiune este caracterizată de un climat cu ierni blânde, primăveri ploioase și veri calde și secetoase. Temperaturile medii variază între 20-24°C vara și 4-7°C iarna.
Cu peste 20.000 de specii, flora regiunii mediteraneene este cea mai bogată din Europa. Vegetația este constituită din plante caracteristice adaptate la acest climat particular, plante cu frunze persistente, adesea răsucite sau asemănătoare cu acele, tufe
spinoase și arbori cu frunze căzătoare. Din cauza pășunatului excesiv, a dezvoltării urbane, a turismului și a incendiilor foarte frecvente, pădurile mediteraneene au fost în mare parte distruse.
A rezultat „maquis-ul”, pădure joasă de 2-3 m constituită din specii pitice de stejar, specii de Cistus, Paliurus, Helianthemum etc. Dacă maquis-ul continuă să fie supraexploatat, el lasă loc unui păduri și mai pitice „garrigua” formată din tufe și arbuști ca cimișirul (Buxus sempervirens), rosmarinul (Rosmarinus officinalis), cimbrul (Thymus spp.), levănțica (Lavandula spp.) și plante cu bulbi (Allium spp., Scilla spp., Colchicum spp.). Acest tip de climat se găsește și în America de Nord, vestul Australiei, sudul Chile și sud-vestul Africii de Sud.
În sectorul „Plante mediteraneene” se cultivă peste 100 de specii cu origine mediteraneană, dintre care unele se sunt prezente și în flora spontană a țării noastre, în regiuni cu climat asemănător cum ar fi sudul Dobrogei, al Olteniei și Banatului.
Printre plantele tipic mediteraneene cultivate aici se numără: Asphodeline lutea, Bellis aperennis, Bituminaria bituminosa, Calendula officinalis (gălbenele), Echium italicum, Euphorbia myrsinites, Ficus carica (smochin), Heleborus lividus subsp. corsicus, Helianthemum nummularium subsp. glabrum, Ilex aquifolium, Lathyrus latifolius, Lavandula angustifolia (levănțica), Melissa officinalis (roinița), Punica granatum, Rosa gallica, Ruscus aculeatus (ghimpele), Ruta graveolens, Buxus sempervirens (cimișir)Zizyphus jujuba (măslin dobrogean).

SECTORUL GRADINA ITALIANA 

Grădina italiană, cunoscută și ca grădina italiană renascentistă, este un tip de grădină inspirată de idealurile clasice de ordine și frumusețe și este caracterizată prin simetrie, geometrie axială și ordine ca principii stilistice.
A fost concepută ca parte din peisajul arhitectural al ville-lor din Roma și Florența, în a doua parte a secolului al XV-lea, pentru simpla plăcere a contemplării grădinii și peisajului. În a doua parte a Renașterii, grădinile au devenit mai mari, mai grandioase și mai simetrice, fiind amenajate cu fântâni, statui și alte elemente menite să impresoneze vizitatorii și să epateze puterea și grandoarea proprietarilor. Elementele tradiționale ale grădinii italiene includ straturi geometrice, simetrice, sectoare delimitate de garduri vii și de ziduri, arbori și arbuști modelați în diverse forme și elemente acvatice.
Simetria este supremă. Straturile și parterele sunt amenajate în forme pătrate, rectangulare sau tringhiulare, evitând curbele și sinuozitățile grădinilor englezești, de exemplu. Pentru că multe din grădinile italiene sunt pe coline, sunt amenajate pe mai multe nivele sau terase, oferind locuri de unde priveliștile înconjurătoare pot fi savutate, iar grădina poate fi privită de sus. Ordinea și echilibrul sunt scopurile amenajării, menite să ilustreze puterea omului asupra naturii.
Verdele este culoarea dominantă, grădinile tradiționale italiene având puține flori. Plantele mereu verzi sunt aranjate sub formă de garduri vii sau sculpturi. Chiparosul italian (Cupressus sempervirens), cimișirul (Buxus spp.) și ienupărul (Juniperus spp.) sunt printre plantele utilizate în mod obișnuit pentru a forma garduri vii și a delimita diferite părți ale grădinii. Paturi geometrice mărginite de plante sempervirente sunt plantate cu ierburi aromatice și plante cu flori, cum ar fi trandafirii, salviile sau bujorii. Sunetul și răcoarea apei sunt elemente esențiale ale grădinii italiene, fie de la fântânile arteziene, heleștee sau cascade. De multe ori, sculpturi ornamentale din care țâșnește apa, erau elementul principal al grădinii.
Gradina este de obicei construită pe terase legate de scări și alei, de multe ori mărginită de garduri vii. Locuri de odihnă, răspândite în jurul grădinii, pot include bănci, scaune sau mese realizate din materiale naturale, cum ar fi piatra și lemnul.

SECTORUL FLORA DOBROGEI 

Situată în partea de SE a României, Dobrogea este o provincie în care aspectul general al peisajului este acela de podiş. Ea poate fi considerată ţinutul cel mai secetos din România. Particularităţile climatice se reflectă în structura şi repartiţia învelişului vegetal, stepa fiind tipică pentru Dobrogea. La aceasta se adaugă silvostepa şi pădurile termofile în care pot fi întâlnite stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Q. cerris) şi gârniţa (Q. frainetto). Vegetaţia de stepă, ce a fost înlocuită în cea mai mare parte de culturi agricole, ocupă acum suprafeţe foarte mici.
Flora acestei regiuni este deosebit de bogată, semnalându-se până acum cca 2.000 taxoni, ce reprezintă aproximativ 50% din flora României. Numărul mare de specii şi prezenţa multor plante rare (peste 200 de specii) o fac extrem de atractivă. Sunt întâlnite aici şi câteva specii ocrotite la nivel european: Achillea clypeolata, Centaurea jankae, Campanula romanica, Moehringia jankae, Paeonia tenuifolia (bujorul de stepă).
Aici se află 82 de rezervații naturale, printre care Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Național Munții Măcin, Dealul Allah Bair, Pădurea Babadag, Pădurea Dumbrăveni, Pădurea Hagieni, Gura-Dobrogei.
Vegetaţia este alcătuită din specii continentale, balcanice, submediteraneene şi mediteraneene. Numeroase specii balcanice şi mediteraneene sunt la limita lor nordică (ex. Salvia ringens,
Jasminum fruticans, Opopanax chironium). Alături de elementele specifice şi sudice cum sunt păiuşurile stepice (Festuca valesiaca, Koeleria gracilis), bărboasa (Dichanthium ischaemum),
coliliile (Stipa capillata, S. ucrainica), aici se află şi o seamă de plante proprii regiunii (endemite): Campanula romanica, Centaurea jankae.
Dintre speciile arbustive sunt caracteristice cele mediteraneene: Jasminum fruticans (iasminul), Carpinus orientalis (cărpiniţa), Cotinus coggygria (scumpia), Paliurus spina-christi (paliurul).
Pe nisipuri sunt întâlnite: Alyssum borzaeanum (ciucuşoara de nisip), Crambe maritima (varza-de-mare), Convolvulus persicus (volbura-de-nisip), Ecballium elaterium (plesnitoare), Ephedra
distachya.

SECTORUL COLINA GIMNOSPERMELOR

Amenajată de către D. Brândză încă de la începuturile Grădinii Botanice (1886), colina a avut de suferit în timpul războiului din 1916 şi a fost refăcută complet în anul 1940. Acest sector ilustrează diversitatea sistematică și morfologică a gimnospermelor, încrengătură ce grupează plante lemnoase ce au, ca trăsătură comună și determinantă, sămânța neînchisă în fruct.
Se cunosc circa 10.000 de specii de gimnosperme fosile și actuale, în prezent trăind doar 850 specii. Cei mai cunoscuți reprezentanți ai acestei încrengături fac parte din familiile Ginkgoaceae (arborele pagodelor–Ginkgo biloba), Pinaceae (Pinus– specii de pin, Abies–specii de brad, Picea–specii de molid, Larix–specii de zadă) şi Cupressacea (Juniperus–specii de ienupăr, Cupressus–specii de chiparos, Thuja–specii de arborele
vieții). Familia Taxodiaceae este reprezentată de chiparosul de baltă (Taxodium distichum), arbore de mlaștină cu pneumatofori, rădăcini ce asigură schimbul de gaze necesare supraviețuirii plantei. Familia Taxaceae este reprezentată de unica specie din flora României, tisa (Taxus baccata) ce este ocrotită ca monument al naturii.
Varietatea morfologică a frunzelor se poate observa ușor: frunze aciculare la specii de brad, pin și molid, solziforme la arborele vieții și chiparos, în formă de evantai la arborele pagodelor.
Structurile reproducătoare sunt unisexuate și sunt grupate în conuri. Conurile bărbăteşti sunt de obicei mici și efemere, în timp ce conurile femeiești sunt mai mari și persistente, până
la 2-3 ani. La maturitate acestea poartă semințele care, în general, sunt aripate. În cazul câtorva specii (arborele pagodelor, tisa etc.) seminţele prezintă un înveliş cărnos, adesea atractiv
pentru păsări contribuind la răspândirea lor.
Multitudinea de arbori din acest sector și terenul în pantă dau vizitatorului senzația că a pătruns într-o zonă montană. unde pot fi admirate și o serie de plante erbacee: brustan (Telekia speciosa), brustur (Petasites hybridus) ş.a. Într-o zonă mlăştinoasă de la baza cascadei poate fi admirată o ferigă rară, Osmunda regalis, dispărută din flora spontană a României.

 

 

ROSARIUM

Trandafirii au o istorie lungă și colorată, fiind de-a lungul timpului simbolul iubirii, frumuseții, războiului și politicii. Conform dovezilor fosile, trandafirul a apărut cu 60-70 milioane de ani în urmă. În natură, genul Rosa are 150 specii răspândite doar în emisfera nordică. Cultivarea trandafirilor a început acum 5000 de ani, probabil în China. Ei sunt importanți ca arbuști ornamentali și pentru flori tăiate dar și pentru industria parfumurilor, cosmeticelor și cea farmaceutică.

 

 

IRIDARIUM

O legendă antică grecească spunea că oriunde călca zeița Iris, flori colorate se iveau pe pâmânt. Era o mesageră a zeilor, călătorind pe curcubeu, iar florile apărute în urma sa i-au purtat de atunci numele.
Genul Iris este un membru al familiei Iridaceae, cuprinzând aproape 300 de specii, răspândite în Europa, Asia Centrală, America de Nord şi Africa de Nord. Cele mai multe sunt plante perene cu rizomi, foarte decorative prin dispunerea elementelor florii, prin culori și miros. În plus, există numeroși hibrizi inter-specifici care măresc și mai mult paleta coloristică a florilor.
Prima mențiune a irisului ca plantă de grădină datează din 1469 î.H. Regele Tutmose al III-lea al Egiptului a fost un grădinar pasionat, colecționând plante așa cum mulți alții din vremea sa râvneau aur. Când Egiptul a cucerit Siria, regele a găsit aici iriși crescând din abundență și i-a introdus în grădinile sale. Repede, irisul a devenit foarte popular, fiind privit de egipteni drept simbolul esenței și reînnoirii vieții. Cele trei tepale externe ale florii reprezentau credința, înțelepciunea și vitejia. Rizomii au fost utilizați în scopuri medicinale și pentru fabricarea de parfumuri și tămâie folosită în ceremoniile religioase.
În flora României sunt prezente 16 specii spontane de Iris, cunoscute popular sub numele de stânjenei, 8 dintre ele specii rare: Iris brandzae, I. halophila, I. humilis, I. pontica, I. reichenbachii, I. sintenisii, I. spuria, I. suaveolens. Una dintre ele, Iris brandzae, dedicată lui Dimitrie Brandza, a devenit emblema Grădinii Botanice din București ca semn de recunoștință față de fondatorul său. În colecţie noastră există aproximativ 80 de specii, varietăţi şi soiuri. Printre acestea putem observa I. pumila, I. sibirica, I. spuria, I. variegata. Pentru că cel mai popular este irisul bărbos sau stânjenelul de grădină (Iris germanica), colecția cuprinde numeroase varietăți ale acestei specii ce încântă vizitatorii în aprilie și mai prin marea varietate de culori a florilor.

SECTORUL PLANTE UTILE se afla in imediata apropiere a serelor de expozitie. Cea mai mare parte este reprezentata de specii cu utilizari in medicina populara sau pentru obtinerea unor produse farmaceutice. Pe langa acestea, aici se cultiva plante furajere, melifere, zaharifere, amidonoase, oleaginoase, taninifere, tinctoriale, cromatice, plante utilizate pentru obtinerea fibrelor textile, a hartiei, plante pentru bauturi.In prezent in sectorul plantelor utile se cultiva 320 taxoni. Unii dintre acestia se pastreaza in colectie inca de la organizarea sa in forma actuala (anii ’60) sau au fost introdusi cu foarte multi ani in urma. Taxonii de origine europeana sau eurasiatica sunt predominanti, majoritatea fiind prezenti si in flora spontana a tarii noastre.

 

 


SECTOARE INTERIOARE

Serele de expozitie sau serele mari pun la dispozitia vizitatorilor o diversitate de specii de plante din cele mai diferite zone ale Terrei. Conditiile speciale de temperatura si umiditate de care beneficiaza in aceste spatii interioare, faciliteaza dezvoltarea si perpetuarea lor. Cele opt compartimente existente, cu destinatii precis stabilite inca de la proiectare, adapostesc colectii de plante grupate in functie de conditiile ecologice specifice mediului lor natural: colectia de palmieri, de ficusi, de filodendroni, orhidee, ferigi exotice, plante subtropicale, plante tropicale de apa si de zone umede, plante suculente, cactusi, bromelii.

 

 

 

 

 

Pavilionul central al serei este Palmariul, cu o suprafata de aproximativ 600 mp si o inaltime de 18,5 m este destinat colectiilor de plante inalte: palmieri, ficusi, filodendroni, liane de talie mare..
Colectia de palmieri include peste 40 de specii originare din China, India, California, Africa, Indochina etc. Dintre cele mai reprezentative pot fi mentionate: Chamaeropsis humilis (Mediterana), Trachycarpus fortunei (China), Sabal blackburnianum (India de vest), Washingtonia filifera (California), Phoenix dactylifera (Arabia), Caryota mitis (Indochina). Colectia de ficusi cuprinde 20 de specii de talie mare, dintre care deosebit de decorative sunt: Ficus elastica, F. pandurata (China), F. benjamina (Malaya), F. pumila (China, Japonia), F. rubiginosa (India de est). Colectia de filodendroni grupeaza 17 specii: Philodendron andreanum (Columbia), P. elegans si P. erubescens (America tropicala), P. longilaminatum (Brazilia), P. sagittifolium (Mexic), in marea lor majoritate accesibile vizitatorilor pentru achizitionare. O serie de alte plante deosebit de decorative (Musa sapientium, Strelitzia nicolai, Carica papaya, Spathiphyllum floribundum, S. cochlearispatum, Araucaria excelsa) insotesc colectiile adapostite in Palmariu.

Din Palmariu se trece in Compartimentul Orhideelor care adaposteste 36 de specii de orhidee deosebit de frumoase, cu flori de forme si culori diferite, prin care natura, uimeste inca o data sufletul vizitatorului. Cattleya labiata (Brazilia), Cymbidium aloifolium (Java), Stanhopea tigrina (Mexic) si Vanda tricolor (Java) sunt numai cateva dintre aceste bijuterii floristice. Tot aici se pot admira diferitele specii de Dracaena, Begonia, Anthurium, Peperomia etc.

 

 

 

 

 

 

Urmatorul compartiment, Compartimentul Ferigilor Exotice, adaposteste o frumoasa si bogata colectie, cu specii din aproape toate zonele calde ale globului: Adiantum capillus-veneris (Mediteraneana), Asplenium viviparum.

 

 

 

 

 

 

 

 

Marea diversitate a lumii vegetale se dezvaluie in continuare vizitatorului in urmatorul compartiment, Compartimentul Plante Mediteraneene, Subtropicale. Rondul central este populat cu specii de citrice (lamai, portocali, grape-fruit si mandarini) de dimensiuni mari, care incanta prin parfumul florilor, bogatia si coloritul fructelor. In zonele laterale ale compartimentului se gasesc plante cu valoare ornamentala si economica, precum arborele de cafea (Coffea arabica), maslinul (Olea europaea), dafinul (Laurus nobilis), arborele de camfor (Cinnamomum camphora), azalee (Rhododendron hybridum), cateva varietati de camelii (Camellia japonica) si alte specii decorative (Nerium oleander, Clivia nobilis, Rosmarinus officinalis etc.).

 

 

 

Deosebit de spectaculos prin bogatia de forme si culori a speciilor componente este Compartimentul Plante de apa  – tropicale. Bazinul central adaposteste o colectie de nuferi tropicali (Nymphaea odorata, N. capensis si N. rubra). Marginea bazinului este strajuita de plante mari de Pandanus veitchi, specie originara din Polinezia, alaturi de care se regasesc specii de Echinodorus, Sagittaria etc. Datorita conditiilor de temperatura si umiditate adecvate, in acest compartiment sunt gazduite si plantele carnivore, specii de Drosera, Nepenthes si Dionea.

 

 

 

 

Compartimentul Plante suculente si Compartimentul Cactusilor adapostesc plante ce atrag prin aspectul lor bizar, determinat de prezenta metamorfozelor foliare si caulinare, induse de necesitatea adaptarii si supravietuirii in conditii de seceta. Sunt plante de zone aride si desert. Dintre speciile de plante suculente se remarca: Agave filifera, originara din Mexic, Cereus jamacaru provenind din Venezuela, Euphorbia splendens din Madagascar, Aloe arborescens din Africa etc.
In Compartimentul Cactusilor se regasesc specii de cele mai variate forme si dimensiuni, incepand de la micile plante de Mamillaria prolifera originar din Cuba si M. fischeri, continuand cu Melocactus bahiensis originar din Brazilia, cu Echinopsis tubiffera din Argentina, cu Echinocactus grusoni din Mexic si ajungand pana la spectaculoasele exemplare de Opuntia (O. ficus-indica, O. vulgaris, O. microdasys) originare din America tropicala, Mexic si Argentina.

 

Ultimul compartiment al complexului de sere de expozitie este Compartimentul Bromelii. Peste 45 de specii din familia Bromeliaceae, in majoritatea lor plante epifite originare din America Centrala si America de Sud, sunt oferite spre admirare vizitatorilor (Aechmea fasciata, Cryptanthus undulatus, Karatas plumierii, Guzmania lingulata, Tillandsia usneoides). Dispuse in aranjamente decorative pe trunchiuri de copaci sau suporturi speciale, aceste plante uimesc atat prin forma, consistenta si culoarea frunzelor, prin dimensiunile inflorescentelor si culorilor florilor, cat si prin sistemul lor particular de aprovizionare cu apa.

Serele vechi, construite dupa modelul serelor de la Liege, in perioada 1889-1891, pe o suprafata de 760 mp sunt cele mai vechi sere din tara. In momentul de fata sunt utilizate atat pentru obtinerea materialului vegetal necesar intretinerii serelor de expozitie, cat si pentru mentinerea si perpetuarea unor specii, care necesita conditii mai speciale de intretinere si nu pot fi puse la dispozitia vizitatorilor.

Serele de Productie sunt sere semiingropate, in care se produce materialul vegetal necesar popularii unor spatii exterioare ale Gradinii Botanice: specii de Begonia, Tagetes, Zinnia, Dahlia, Gazania, Campanula, Dianthus, Silene, Verbena, Petunia, Salvia etc.

Herbarul Central (BUC) a fost infiintat in anul 1882 de catre profesor dr. D. Brandza. Cea mai mare parte a ars in urma bombardamentului din 4 Aprilie 1944. Au fost salvate de la incendiu in principal grupele de plante inferioare. Dintre traheofite au ramas doar cateva materiale, neinserate probabil pana la acea data. Herbarul a fost mai apoi refacut prin donatii (Herbarul Comitetului Geologic, colectia de licheni a Muzeului Antipa, colectia de ciuperci a Catedrei de Micologie). Printre cele mai valoroase materiale existente in prezent in Herbarul General se numara Algae Europae (Rabenhorst), Mycotheca Universalis (Thümen), Herbarium Mycologicum Romanicum (Traian Savulescu), Hepatica Europaeae Exsiccatae (Schiffner), colectia de licheni (P. Cretzoiu), colectia de mixomicete Marcel Brandza, colectia Thümen, colectia de ciuperci a Catedrei de Micologie bogata mai ales in specii de Erysiphaceae.

Biblioteca poseda pana in prezent aproximativ 9000 de exemplare cu 300 titluri de publicatii periodice, circa 2000 de carti si numeroase extrase. A fost constituita pe baza schimburilor interne si internationale pe care le are Gradina Botanica cu peste 250 de parteneri. Publicatia oferita la schimb de catre Gradina Botanica „D. Brandza” este Acta Horti Botanici Bucurestiensis, ajunsa la cel de-al 28-lea volum. Aceasta cuprinde lucrari stiintifice realizate de cercetatori si biologi de la Gradina Botanica, de cadre didactice din Facultatea de Biologie, de specialisti din alte gradini botanice si centre universitare.

Seminteria este sectorul prin intermediul caruia se fac schimburile de materiale vegetale (seminte si plante vii) cu institutiile similare din tara si din strainatate. Acest schimb este facilitat de publicarea anuala a Delectus Seminum care este expediat la 262 parteneri externi si 12 parteneri interni.

 


MUZEUL BOTANIC

Muzeul Botanic a fost infiintat de catre Prof. Dr. Dimitrie Brandza in anul 1882 si de-a lungul timpului a suferit o serie de transformari:
• initial era amplasat in Palatul Universitatii, apoi odata cu construirea Institutului Botanic de la Cotroceni se inaugureaza in 1891 un nou Muzeu Botanic in Gradina Botanica. Acesta este insa distrus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial;
• in anul 1960 Prof. Dr. docent Ion T. Tarnavschi, directorul gradinii botanice construieste cu ocazia centenarului un nou Institut Botanic, iar la parterul sau organizeaza un Muzeu Botanic multidisciplinar, dar care era accesibil numai cadrelor didactice sI studentilor de la Facultatea de Biologie;
• in 1964, Prof. I. T. Tarnavschi in colaborare cu biolog Andreea Danescu organizeaza o Expozitie-Muzeu ce cuprindea iconografiile plantelor cultivate si spontane din Romania. Acest muzeu a functionat pana la cutremurul din 4 martie 1977;
• din 1977 muzeul se extinde de la 2 camere la 22 de sali/biotopuri si este organizat pe baza principiilor ecologice de Dr. G. A. Nedelcu. Fiecare camera este conceputa ca un biotop bine determinat. S-a aplicat, pentru prima data intr-un Muzeu Botanic, zonarea sI etajarea vegetatiei, fiind subliniata unitatea lumii vii, biotopurile cuprinzand si reprezentantii lumii animale caracteristici si ei acestor etaje si zone de vegetatie.

In Muzeu sunt prezente colectii de plante uscate, presate, conservate in alcool sau formol si sub forma de mulaje.