Grădina italiană, cunoscută și ca grădina italiană renascentistă, este un tip de grădină inspirată de idealurile clasice de ordine și frumusețe și este caracterizată prin simetrie, geometrie axială și ordine ca principii stilistice.
A fost concepută ca parte din peisajul arhitectural al ville-lor din Roma și Florența, în a doua parte a secolului al XV-lea, pentru simpla plăcere a contemplării grădinii și peisajului. În a doua parte a Renașterii, grădinile au devenit mai mari, mai grandioase și mai simetrice, fiind amenajate cu fântâni, statui și alte elemente menite să impresoneze vizitatorii și să epateze puterea și grandoarea proprietarilor. Elementele tradiționale ale grădinii italiene includ straturi geometrice, simetrice, sectoare delimitate de garduri vii și de ziduri, arbori și arbuști modelați în diverse forme și elemente acvatice.
Simetria este supremă. Straturile și parterele sunt amenajate în forme pătrate, rectangulare sau tringhiulare, evitând curbele și sinuozitățile grădinilor englezești, de exemplu. Pentru că multe din grădinile italiene sunt pe coline, sunt amenajate pe mai multe nivele sau terase, oferind locuri de unde priveliștile înconjurătoare pot fi savutate, iar grădina poate fi privită de sus. Ordinea și echilibrul sunt scopurile amenajării, menite să ilustreze puterea omului asupra naturii.
Verdele este culoarea dominantă, grădinile tradiționale italiene având puține flori. Plantele mereu verzi sunt aranjate sub formă de garduri vii sau sculpturi. Chiparosul italian (Cupressus sempervirens), cimișirul (Buxus spp.) și ienupărul (Juniperus spp.) sunt printre plantele utilizate în mod obișnuit pentru a forma garduri vii și a delimita diferite părți ale grădinii. Paturi geometrice mărginite de plante sempervirente sunt plantate cu ierburi aromatice și plante cu flori, cum ar fi trandafirii, salviile sau bujorii. Sunetul și răcoarea apei sunt elemente esențiale ale grădinii italiene, fie de la fântânile arteziene, heleștee sau cascade. De multe ori, sculpturi ornamentale din care țâșnește apa, erau elementul principal al grădinii.
Gradina este de obicei construită pe terase legate de scări și alei, de multe ori mărginită de garduri vii. Locuri de odihnă, răspândite în jurul grădinii, pot include bănci, scaune sau mese realizate din materiale naturale, cum ar fi piatra și lemnul.
