SERA DE EXPOZIȚIE ocupă o suprafaţă de 2500 mp şi a fost deschisă pentru publicul vizitator în anul 1976. Aici sunt adăpostite plante originare din zonele tropicale, subtropicale şi ecuatoriale ale globului terestru, de pe toate continentele, însumând un număr de 680 taxoni. Sera este structurată în opt compartimente, criteriile de repartizare a plantelor fiind biogeografice, taxonomice, estetice şi utilitare. Serele îşi dovedesc utilitatea atât pentru cunoaşterea unor specii de plante din zonele amintite, pentru furnizarea de material pentru cercetare şi studiu necesar lucrărilor practice şi orelor de curs cu studenţii, cât şi pentru că oferă un spaţiu de recreere exotic publicului vizitator.
Palmariul,cel mai înalt din toate corpurile serei, adăposteşte colecţiile de plante înalte (palmieri, bananieri, ficuşi). Majoritatea plantelor din acest compartiment aparţin familiei Arecaceae (Palmae) şi împreună cu exemplarele din acelaşi grup taxonomic expuse în celelalte compartimente, alcătuiesc colecţia de palmieri a Grădinii botanice.
Palmierii impresionează prin dimensiunea lor şi prin aspectul exotic. Cei mai mulţi au un trunchi cilindric, lignificat, neramificat, solitar, ce depăşeşte 10 m înălţime. Acesta poate fi neted sau acoperit cu resturile tecilor frunzelor şi poartă în vârf un buchet de frunze uriaşe, penate sau palmate. Florile sunt mici, numeroase, lipsite de valoare ornamentală, adesea unisexuate, grupate în inflorescenţe mari, nutante, ce pot atinge 1-3 m. Fructul este o drupă sau bacă de dimensiuni variabile numită popular nucă datorită învelişului său dur. Importanţa economică a acestor plante este apreciabilă; fructele multor palmieri sunt comestibile, din trunchi şi fructe se poate extrage făină sau ulei, frunzele şi trunchiul furnizează material de construcţie, unele specii au proprietăţi medicinale, mulţi palmieri se cultivă în scop ornamental, etc.
Compartimentul Bromeliilor cuprinde mai multe colecţii de plante originare din America Centrală şi de Sud. Reprezentativă pentru acest compartiment este familia Bromeliaceae (bromelii). Bromeliile sunt plante perene, în marea lor majoritate epifite. În mediul lor natural, se fixează pe ramurile arborilor, în compania orhideelor, printre muşchii şi lichenii care cresc pe scoarţa aspră şi se urcă până în vârfurile acestor arbori. Bromeliile terestre cresc direct în pământul de sub cupola pădurii. Există şi specii de stâncării sau care trăiesc pe versanţi şi care cresc laolaltă cu tufele de graminee şi suportă vânturile puternice şi soarele arzător. Sistemul radicular nu este prea dezvoltat necesitând foarte puţin substrat. Frunzele bromeliilor sunt lungi, rigide, mai mult sau mai puţin înguste adaptate la economia de apă prin formă, structura şi aşezare. Ele sunt dispuse în rozete care formează la unele specii pâlnii în care se acumulează apă. Pe frunze sau tulpină la unele specii există peri solzoşi care permit absorbţia rapidă a apei din atmosferă. Pe marginile frunzelor unele bromelii prezintă dinţi spinoşi. Coloritul este deseori verde albăstrui, marmorat sau striat. La unele specii centrul rozetei se colorează în perioada de înflorire. Florile hermafrodite, mici, de scurtă durată sunt însoţite de bractei persistente, colorate strident. Ele sunt grupate în spice sau raceme simple sau compuse. Bracteile pot dura până la câteva luni. După înflorire şi fructificare planta moare, locul ei fiind luat de lăstarii laterali care cresc la baza ei. Fructul este o capsulă cu numeroase seminţe. Multe bromelii sunt cultivate în scop decorativ. Privitorul este impresionat de aspectul decorative al frunzelor unor specii dar şi de inflorescenţele ciudate, colorate ţipător. În compartiment pot fi admirate exemplare din genurile Aechmea, Billbergia, Neoregelia, Nidularium, Karatas, Pitcairnia, Cryptanthus, etc.
Colecţia de cactuşi (familia Cactaceae) expusă în următorul compartiment cuprinde plante provenite din regiunile deşertice sau semideşertice ale celor două Americi, Mexicul fiind zona cea mai bine reprezentată. Aspectul, forma şi dimensiunile plantelor constituie consecinţele adaptării. Plantele şi-au pierdut frunzele, acestea fiind înlocuite de spini. Excepţie fac câteva genuri considerate primitive, care mai au încă frunze (de exemplu Peireskia aculeata (Plum.) Mill.). Rolul frunzelor este îndeplinit în principal de tulpină. Forma tulpinii, aspectul şi modul de inserţie al spinilor, mărimea şi culoarea florilor diferă foarte mult de la o specie la alta. Florile cactuşilor sunt poate printre cele mai frumoase flori din lume. Ele sunt de scurtă durată (24 h) şi se deschid la majoritatea speciilor în miezul zilei când beneficiază de cantitatea maximă de lumină. Cactuşii înfloresc de obicei vara dar sunt şi specii cum ar fi Zygocactus truncatus (Hav.) K. Sch (crăciunel) care înfloresc iarna. Unii cactuşi au importanţă economică: fructele genului Opuntia L. (denumite şi smochine indiene), Cereus L., Echinocereus L., Mamillaria Mill. au utilizări alimentare; din plante de Opuntia L. se obţin extracte cu proprietăţi medicinale, Lophophora williamsii (Lem.ex SD.) Coult. conţine un alcaloid – mescalina care provoacă aşa numita “beţie mexicană”.
Compartimentul plantelor suculente găzduiește reprezentanți ai unor familii de plante ce și-au dezvoltat țesuturi care rețin apa în frunze, tulpini sau rădăcini pentru a supraviețui unor lungi perioade fără precipitații. Prin aceste adaptări, suculentele supraviețuiesc în habitate mult prea uscate pentru cele mai multe plante. Chiar dacă respectivele plante nu sunt înrudite filogenetic, trăind în aceleași condiții ajung să semene foarte mult. Majoritatea lor provine din zone aride tropicale și subtropicale (stepe, semideșerturi, deșerturi). Frunzele sunt deseori absente, uneori reduse la spini sau de formă cilindrică, bogate în țesut ce acumulează apă (Aloe sp., Haworthia sp., Lithops sp., Sempervivum sp.).
Compartimentul plantelor acvatice tropicale conţine în bazinul central o colecţie de nuferi tropicali din genul Nymphaea L. Sunt de asemenea prezenţe numeroase plante acvatice de talie mică din genurile Cryptocorine L., Aponogeton L., Vallisneria L. etc.
În colţurile bazinului se afla 3 exemplare spectaculoase din genul Pandanus L., unul din componentele pădurilor de mangrove. Aceste plante cresc pe coasta estică a Africii şi pe malurile Insulei Madagascar măturate de maree, unde formează desişuri cu ajutorul numeroaselor rădăcini adventive pornite de pe tulpini şi ramuri cu care se ancorează în sol. Frunzele lor în formă de curea poartă la unele specii dinţi duri pe margine care le dau aspect de fierăstrău. În timpul fluxului prin pădurea de rădăcini circulă diverse specii de peşti, crustacee şi alte animale marine.
În compartiment mai există câţiva reprezentanţi ai familiei Zingiberaceae, un grup de plante aromatice condimentare originare din arhipelagul indonezian, cu flori deosebite în formă de fluture divers colorate şi tulpini subpământene, rizomi, viguroşi, cărnoşi. Din această familie mai cunoscut este ghimbirul Zingiber officinale Rosc.
Compartimentul plantelor subtropicale conţine în partea centrală o colecţie de citrice, arbuşti sau arbori de talie mică, foarte apreciaţi pentru fructele lor fiind cultivaţi pe suprafeţe întinse din timpuri străvechi. Ei aparţin genului Citrus L. şi sunt foarte răspândiţi în Asia tropicală şi subtropicală şi zona bazinului mediteraneean. Frunzele lor persistente ca şi fructele şi florile conţin uleiuri eterice volatile care le dau aroma caracteristică. Fructele sunt foarte bogate în vitamina C. Citricele înfloresc primăvara devreme. Florile albe, foarte parfumate sunt solitare sau grupate în buchete. După polenizare se formează fructele care au o perioadă de coacere foarte lungă (peste 200 zile). Lămâiul poate înflori tot anul, pe aceeaşi plantă aflându-se flori şi fructe în diferite stadii de dezvoltare. Speciile prezente în colecţie sunt lămâiul (C. limon L.), portocalul (C. sinensis L.), grepfruitul (C. paradisii L.), mandarinul (C. reticulata L.) şi kumquatul (C. japonica L.).
Compartimentul ferigilor tropicale grupează specii de plante fără flori cu un aparat foliar deosebit de variat. Frunzele prezintă o mare diversitate de forme de la cele simple cu margine întreagă (Asplenium nidus L.) până la forme foarte complexe, multifidate (Nephrolepis exaltata (L.) Schot.). Cele mai multe au o tulpină subpământeană, rizom (Cyrtomium falcatum Presl., Pteris cretica L., Polypodium leiorhizum Wall. etc) sau rareori trunchi lemnos (Blechnum braziliense L.). Pe dosul frunzelor există organele de reproducere care produc spori. Marea majoritate sunt tericole dar există şi multe ferigi epifite care cresc pe ramurile arborilor. Compartimentul adăposteşte şi reprezentanţi ai familiei Cycadaceae, o familie de gimnosperme, considerată primitivă în cadrul fanerogamelor actuale. Cea mai răspândită specie este Cycas revoluta Thunb., originară din Japonia. Alături de el recunoaştem Cycas circinalis L. şi Ceratozamia robusta Miq.. Plantele sunt unisexuat dioice, cu flori femele respective mascule pe indivizi separaţi. Aspectul lor este asemănător cu al palmierilor dar privind cu atenţie îţi dai seama că seamănă mai mult cu o ferigă arborescentă. Frunzele mari, penate sunt grupate în buchet în vârful tulpinii neramificate. Sunt cultivate ca plante ornamentale dar în ţinuturile de origine sunt utilizate ca plante alimentare (din măduva tulpinii se extrage faină de sago).
Ultimul compartiment al serei conţine o mică colecţie de orhidee şi câteva colecţii de specii decorative prin frunze şi flori. Orhideele au un areal larg de răspândire, îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii, Americii şi Asiei. Florile sunt deosebit de decorative luând forme variate de insecte, fluturi sau păsări. Parfumul, forma, culoarea şi mărimea sunt elemente care le asigură atractivitatea. De aceea, interesul pentru a le introduce în cultură a fost susţinut; prin ameliorare au fost create forme horticole noi. Dintre specile de orhidee epifite, care necesită suport arboricol, întâlnite în seră pot fi amintite: Cattleya labiata Lindl., Chisis bractescens Lindl., Stanhopea oculata (Lodd.) Lindl., Vanda tricolor L., Epidendrum secundum L., Phalaenopsis hybridus hort.. Ca specii tericole în colecţie există hibrizi din genul Cymbidium L. şi Paphiopedilum L. Unele orhidee prezintă „curiozităţi” adaptative pseudobulbi foliari (internodiile inferioare ale tulpinii aeriene sunt tuberizate). Aceste organe sunt de fapt depozite de substanţe nutritive. O altă curiozitate a orhideelor este organizarea florii. Numai la această familie se întâlneşte o piesă florală caracteristică, labelumul, o petală modificată cu formă de luntre. În plus, rădăcinile aeriene ale unor specii sunt prevăzute cu un ţesut care absoarbe apa atmosferică (velamen radicum). O orhidee interesantă prezentă în colecţie este Vanilla planifolia L., ale cărei fructe în formă de teacă, după uscare se folosesc pentru aromatizarea produselor de cofetărie (batonul de vanilie).
