Blog Archives

SERA VECHE – PESTE 125 DE ANI DE ISTORIE

Sera Veche a fost construită sub îndrumarea arhitectului Louis Fuchs, de origine belgiană, între anii 1889-1891, pe o suprafaţă de cca 760 mp. Arhitectura lor, asemănătoare cu a serelor din Liége – Belgia, este o îmbinare artistică a metalului cu sticla şi acum, după 125 de ani. Ea a fost utilizată ca seră de expoziţie până în anul 1976, când a fost deschis pentru public noul complex de sere care era destinat expunerii colecţiilor de plante exotice.
Ca seră de expoziţie, Sera veche, cuprindea mai multe compartimente, dintre care amintim: plantele tropicale şi subtropicale, plantele mediteraneene, suculentele, bromeliaceele şi înmulţitorul.
La fel ca şi Muzeul şi Institutul Botanic, şi Serele vechi au avut de suferit de pe urma celor două războaie ...

Read More

Programul MICUL BOTANIST continua

Odată cu începerea noului an școlar, activitățile programului educativ „Micul Botanist" s-au intensificat. Peste 200 de elevi au ales să petreacă timp în aer liber și să călătorească în lumea plantelor cu ajutorul specialiștilor din această instituție. ei au descoperit că „Plantele sunt fantastice", au învățatat despre „Plante alimentare" dar mai ales au descoperit meseria de botanist prin activitatea „Botanist pentru o zi". Aceste activitati sunt dedicate grupurilor de elevi si prescolari. Informații suplimentare pot fi găsite la secțiunea Micul Botanist

Read More

Culorile toamnei la Gradina Botanica

Unde te poţi bucura mai mult de culorile toamnei decât într-o grădină botanică? Grădina Botanică “D. Brandza” a Universităţii din Bucureşti doreşte să vă încânte şi anul acesta, invitându-vă în perioada 24 octombrie – 10 noiembrie 2019 la evenimentul “Culorile toamnei”. Vizionarea expoziţiilor este gratuită, plătindu-se doar intrarea în grădina botanică.

 Evenimentul va include:

  • Expoziţie de aranjamente florale (rochii vegetale) – pe peluza din Sectorul Decorativ (8.00-18.00)
  • Expoziţie de fructe şi seminţe – Clădirea Administrației (luni-vineri: 00-16.00, sâmbătă, duminică: 10.00-14.00)
  • Ateliere de creaţie (Clădirea Administrației):

26, 27 octombrie 2019 – Ateliere de creație pentru copii – Decorațiuni de toamnă

Program: 10.00-10...

Read More

PARFUM DE CITRICE ÎN SERELE DE EXPOZITIE

Chiar dacă  frigul nu te lasă să ieși din casă, dacă alegi să vizitezi zilele acestea Serele de Expoziție ale Grădinii Botanice “D. Brandza”, vei avea privilegiul de a trăi o experiență senzorială unică în Compartimentul Plantelor Subtropicale.

Aici, diferite specii și varietăți de citrice sunt în plină floare. Parfumul lor te va duce cu gândul la plantațiile de citrice din zonele mediteraneene. Tabloul este completat de fructe ale unor citrice (lămâi, grepfruit, mandarine, portocale). În același compartiment poți admira și azalee și camelii înflorite.

De asemenea, în celelalte compartimente ai ocazia să descoperi orhidee, bromelii și câteva specii de cactuși înflorite.

Read More

Sesiunea de Comunicari Stiintifice “D. Brandza”

Acest eveniment promovează schimbul de idei și oferă oportunitatea de a interacționa cu oameni de știință din întreaga țară, reprezentând diferite domenii de cercetare legate de biodiversitate. Astfel, subiectele principale vor acoperi conservarea diversității plantelor și fungilor, taxonomie, fitosociologie, anatomia și fiziologia plantelor, genetică, biochimie, bioremediere, protecția mediului, dar şi colecții în grădini botanice, educație ecologică şi alte activităţi specifice grădinilor botanice.

Read More

CULORILE TOAMNEI

Unde te poţi bucura mai mult de culorile toamnei decât într-o grădină botanică? Grădina Botanică “D. Brandza” a Universităţii din Bucureşti doreşte să vă încânte şi anul acesta, invitându-vă în perioada 25 octombrie-11 noiembrie 2018 la evenimentul “Culorile toamnei”.

 Acesta va include:

v  Expoziţie de aranjamente florale (rochii vegetale) – pe peluza din faţa Serelor de Expoziţie (8,00-18,00)

v  Expoziţie de fructe şi seminţe – la Centrul de Educaţie Ecologică (10,00-16,00)

v  Ateliere de creaţie (Centrul de Educaţie Ecologică):

Ø  Atelier de realizare de figurine din frunze (27 octombrie, 10.00-12.00)

Ø  Atelier de realizare rochii în miniatură din frunze (3 noiembrie, 10.00-12.00)

Ø  Atelier de realizare măști din frunze (10 noiem...

Read More